Pana aseara, eu am mai servit din sarmalute, dar singura, fara sotul meu, si eu am zis ca sunt foarte bune, dar gandindu-ma ca am mai fost raw, am zis ca poate nu-s chiar asa de bune, pentru cineva care nu a mancat preparate raw! Azi dimineata cand am servit cu sotul meu sarmalute, ii asteptam raspunsul ca pe o paine calda!! Nu i-am spus ca sunt crude, le-am adus si m-a intrebat :"dar cand ai avut timp sa faci sarmale?", fiindca toata lumea stie ca la sarmale dureaza, si eu fiind mai ocupata , timp de sarmale n-aveam! Apoi i-am spus sa serveasca! Si numai aud printre dinti : "is foarte bune!! Dar sunt crude? Chiar , pe bune???"..nu-i venea sa creada ca din verdeturi crude se poate face sarmale asa de bune!!
Ce sa mai..sunt delicioase!!! Daca criticului meu culinar, :)), i-au placut aceste sarmalute, inseamna ca intradevar, sunt foarte bune!!!
Pagini
vineri, 29 octombrie 2010
miercuri, 27 octombrie 2010
Sarmalute crude
Tot ma intrbam, oare sa le fac, sa nu le fac...si uite ca acum am prins curaj.....si am zis :gata! le fac!!asa ca m-am apucat..reteta este tot de la Andreea Lazarescu...eu in compozitie am mai pus si nise varza cruda si le-am invelit in frunze de vita de vie!!
Arata cam asa:....
Deja am papat doua...si m-am saturat.....sunt f bune..
Bors raw de sfecla si verdeturi
luni, 25 octombrie 2010
Poezie de botez.....
Ieri am avut un botez la noi in biserica...(adventista, si cine are mai multe cunostinte despre acest lucru, e mai bine)...si am fost rugata sa citez o poezie..am cautat pe net o gramada si nu am gasit nimic mai special....s-a botezat o femeie si un barbat! Asa ca m-am decis sa compun eu o poezie! Pana la urma gasisem ceva mai frumos , poezii de al lui Benone Catana, daca il stiti! Dar poeziile pe care le avea nu mi se pareau potrivite si complete, pentru ce aveam eu nevoie!
Asa ca am preluat cateva versuri de la el, din mai multe poezii, pe care am sa le scriu cursiv si restul compus de mine!! Asta fiindca nici mie nu mi-ar place ca cineva sa-mi ia versurile mele, cele multe tare :))...
Asa ca am preluat cateva versuri de la el, din mai multe poezii, pe care am sa le scriu cursiv si restul compus de mine!! Asta fiindca nici mie nu mi-ar place ca cineva sa-mi ia versurile mele, cele multe tare :))...
Frate si sora, priviti
Acest mormant de ape e ca o poarta de granit
Asadar nu cumpaniti
Nasterea din nou primiti!
Botezul nu-i o simpla angajare
Prin care v-obligati sa fiti crestini
Ci e un act de libera intrare
In Templul Legamantului divin!
La usa templului veti fi spalati
Sa deveniti un suflet viu si sfant
Si-apoi intreaga hrana voastra
Sa fie zilnic painea din Cuvant!!
Daca e numai simpla licarire
Si doar un omenesc angajament
Sa spuna Petru, cel vitez din fire
Cum poate da oricine faliment!
Acum sunteti iertati
Si asta-i o favoare
V-a smuls din moarte si robie
Si-n cer e mare simfonie
De-acum aveti o haina alba fiecare!
Frumusetea acestor clipe sfinte
Sa le-adunati in suflet si in minte
Sa spuneti la intreaga lume
Ca-n cer, in Cartea Vietii
E scris si-al vostru nume!
Destul cu asta viata-ntunecata
Destul cu zbaterea-ntre rau si bine
Hristos e mantuire garantata
Lumina lumii pentru toti ce vine
Doar Lui sa I se-nchine!
Frate si sora, priviti
Isus Hristos pe-aceasta poarta a trecut
N-a fost infrant! A biruit!
Numai zaboviti!
Pacatul biruiti!!
Amin!
Despre cearta si mustrare
"Cum am putut eu sa urasc certarea, si cum a dispretuit inima mea mustrarea? Cum am putut sa n-ascult glasul invatatorilor mei, si sa nu iau aminte la ce ma invatau? (Proverbe 5:12-13)
Cand te-a certat mama ultima data pentru ca fusta era prea scurta , pentru par vopsit, fard si unghii lacuite? Si cand ai fost mustrat de tata pentru ca nu ai respectat ora de intoarcere din oras? Dar poate s-au amestecat si in treburile mai serioase (ai o prietena?, v-ati tinut de mana?, v-ati sarutat?), nu-i asa?
Si parca esti sufocat cu intrebari de la "babacu", determinandu-te sa-ti spui : "e viata mea si fac ce vreau cu ea!".
E viata ta, ce-i drept, dar chiar ai dreptul sa faci ce vrei cu ea?
Fii recunoscator lui Dumnezeu daca are cine sa-ti calauzeasca pasul pe o cale pe care sa nu o regreti in ce priveste relatia cu sexul opus!
E ceva ce Dumnezeu ar vrea sa auda de la tine in aceasta privinta???
"...cine ia seama la mustrare ajunge intelept." (Proverbe 15.5)
Ce am scris se refera la cei care stau cu parintii, nu la cei casatoriti de exemplu, dar si ei, poate da o invatatura ca parinte!
Poate o sa va para depasit ce am scris mai sus, dar parintii chiar numai au nici o autoritate in fata copiilor?....Mai ales in ceea ce priveste cand vine acasa, pe unde umbla creanga, cu cine umbla.sunt lucruri pe care, azi, pe unii parintii chiar nu-i mai intereseaza! Dar oare e bine asa?? Sau parintii trebuie sa-i tina din frau pe copii??? Oricum, cei care au facut-o deja, si copii sunt mari, le multumeste sigur!!
Binenteles, ca eu nu vorbesc de acei parintii care isi tine copii in casa, numai la picioarele lor!!!! Nuuuuuuuuuuu....copii au nevoie si de relaxare, si de plimbare, si de joaca, si de toate cate un pic!!
Astept parerea voastra!!
Cand te-a certat mama ultima data pentru ca fusta era prea scurta , pentru par vopsit, fard si unghii lacuite? Si cand ai fost mustrat de tata pentru ca nu ai respectat ora de intoarcere din oras? Dar poate s-au amestecat si in treburile mai serioase (ai o prietena?, v-ati tinut de mana?, v-ati sarutat?), nu-i asa?
E viata ta, ce-i drept, dar chiar ai dreptul sa faci ce vrei cu ea?
Fii recunoscator lui Dumnezeu daca are cine sa-ti calauzeasca pasul pe o cale pe care sa nu o regreti in ce priveste relatia cu sexul opus!
E ceva ce Dumnezeu ar vrea sa auda de la tine in aceasta privinta???
"...cine ia seama la mustrare ajunge intelept." (Proverbe 15.5)
Ce am scris se refera la cei care stau cu parintii, nu la cei casatoriti de exemplu, dar si ei, poate da o invatatura ca parinte!
Poate o sa va para depasit ce am scris mai sus, dar parintii chiar numai au nici o autoritate in fata copiilor?....Mai ales in ceea ce priveste cand vine acasa, pe unde umbla creanga, cu cine umbla.sunt lucruri pe care, azi, pe unii parintii chiar nu-i mai intereseaza! Dar oare e bine asa?? Sau parintii trebuie sa-i tina din frau pe copii??? Oricum, cei care au facut-o deja, si copii sunt mari, le multumeste sigur!!
Binenteles, ca eu nu vorbesc de acei parintii care isi tine copii in casa, numai la picioarele lor!!!! Nuuuuuuuuuuu....copii au nevoie si de relaxare, si de plimbare, si de joaca, si de toate cate un pic!!
Astept parerea voastra!!
duminică, 24 octombrie 2010
Pana la adanci batraneti....
De multe ori asa iubim : pe cine da mai mult!
Ne convine asa??????
Biblia ne descopera insa adevarata dragoste, o singura dragoste, numita dragoste agape ce nu poate fi inteleasa pe deplin decat in cadrul perfect al experientei unui "singur trup" in casnicie.
Asa cum Dumnezue este angajat total fata de noi, angajamentul total in casatorie este cheia dragostei agape!
Oferi totul, indiferent de cat primesti!!
Tu cat vrei sa fii iubit/a?...
Dar cat oferi??????????
"Nu va injugati la un jug nepotrivit!! 2 Corinteni 6:14
Emanuel Untesu
vineri, 22 octombrie 2010
Weekend placut!!
Domnul cu voi cu totii!!!!!!!!!!!!
Fiti binecuvantati!!!!
miercuri, 20 octombrie 2010
Marile dorinte...
Viaţa asta
plină de dorinţe
caută sa fie
fără imprudenţe...
prevede consecinţe
fără de sentinţe...
Dar marea dorintă
e ca-astă viaţa
sa fie făr'de carenţe...
puritatea...sobrietatea
greu de întalnit...
uşurinţa...suavitatea..
nemaipomenit!!!
marți, 19 octombrie 2010
Universul sufletului...
cuprins de vastele trăiri
în acest univers imens
...
în marile nepătrunsuri
sufletul nostru pătrunde
neavand temeri si neajunsuri...
...
universul sufletului
cuprins de goluri alese
din astă lume culese
umplut de zambete precise..
...
suflet...singurul loc în care se afla demnitatea
speranta...ura...încrederea...iubirea...
...
ajungem încet la fade sperante..
iluzii deşarte...
vise împlinite..
uşor desluşite...
confuz lămurite...
...
...
luni, 18 octombrie 2010
Dupa...
Dupa f mult timp lipsa....m-ai dau si eu un pic pe aici.........sunt foarte aglomerata si timpul nu imi mai permite sa blogaresc asa de des..:d asadar..eu va multumesc tuturor care treceti pe la mine pe blog...astept oricand comentarii....si va asigur ca va raspund atunci cand voi putea......
Va multumesc mult pentru toti, pentru ceea ce sunteti!!!!!
Si astept comentariile voastre indiferent la ce postare!!!!!!
Numai bine!
Domnul cu voi!!!
Va multumesc mult pentru toti, pentru ceea ce sunteti!!!!!
Si astept comentariile voastre indiferent la ce postare!!!!!!
Numai bine!
Domnul cu voi!!!
joi, 7 octombrie 2010
Proza minunata: ...."PENTRU CĂ ŞTIU CĂ EŞTI, SUNT!" , de Adelina C.
Tocmai am citit ceva bestial....ceva scris de o prietena.. o "poveste de viata"....
Adresa ei de blog este aceasta si acolo veti gasi si poezioare foarte profunde, sentimentale si din suflet!!! Poezii minunate!!
Acum am sa dau cu acordul autoarei, copy-paste, pentru a nu rata vreun vizitator sa-i vada aceasta poveste de viata minunata!!
Titlul deja l-am specificat, asa ca va urez spor la citit si incercati sa patrundeti pana in strafundul si dupa sensul cuvintelor.........
Am sa pun si pozica..tot a ei..dar va rog sa-i vizitati si blogul..este extraordinar!!
Adresa ei de blog este aceasta si acolo veti gasi si poezioare foarte profunde, sentimentale si din suflet!!! Poezii minunate!!
Acum am sa dau cu acordul autoarei, copy-paste, pentru a nu rata vreun vizitator sa-i vada aceasta poveste de viata minunata!!
Titlul deja l-am specificat, asa ca va urez spor la citit si incercati sa patrundeti pana in strafundul si dupa sensul cuvintelor.........
Am sa pun si pozica..tot a ei..dar va rog sa-i vizitati si blogul..este extraordinar!!
"PENTRU CĂ ŞTIU CĂ EŞTI, SUNT!...
Trecuse mult de-atunci … atât de mult încât timpul părea să-i fi uitat departe unul de celălalt ca două tărâmuri despărţite de ape; se regăseau de-acum doar prin glasul amintirii… Trecuseră dimineţi târzii, trecuseră zile, trecuseră nopţi fără stele… trecuseră ani şi-aproape că trecuse însăşi viaţa. Cu gândul treaz, cu inima tresărindu-i la fiecare foşnet al naturii, păşea tulburat prin covorul proaspăt aşternut, de frunze ruginii. Nu mai era îndrazneţul de-altădată, nu mai era cuceritorul necuprinsului de-odinioara, nu mai avea curajul să-nfrunte, să-şi cufunde privirea albastra în realitatea clipei prezente. Doar soarele mai cuteza la fel ca altădată să-i lumineze faţa şi genele … şi părul argintiu. Rememora în tacere file din jurnalul unei tinereţi de-acum apuse. Potecile molatice recunoşteau încă acea cadenţă a paşilor lui, ritm îndrăgit, melodie ancestrală, cântec neschimbat de vreme. Soarele, prefăcut într-un glob de cristal roşiatic se reflecta în pârâiaşul vioi făcându-l să pară o baltă de sânge. Amprenta naturii îşi găsea ecou în inima singuraticului călător peste vreme… Iubea atât de mult să fie-n sânul ei, iubea atât de mult să fie-atins de vraja ei, încât pentru o clipă uitase de durerea ce-i stăpânea fiinţa.
Sunete şi nuanţe se contopeau în plămădirea minunatului peisaj de toamnă timpurie. Îmbrăţisa cu mintea fiecare frunză, fiecare floare, fiecare adiere de vânt, săruta fiecare privire şi fiecare gest timid învăluit în nefiinţă. Bătrâneţea îi părea acum doar o prelungirea a clipei de-atunci, de ieri, acel ieri redevenit “azi”, redevenit “acum” … inspira adânc aerul cald al după amiezei în pieptu-i plin de amintiri. Simţea că pluteşte şi acea caldă desprindere de pământ îi părea tot mai mult o apropiere de sfera celestă. Visa că nu mai atinge pământul, visa că zborul lui e prea înalt ca să-l poata opri vreun gând profan, şi totuşi, în acest tablou feeric realiza imperativul de-a mai rămâne pământean pentru o clipă. Broda gând lângă gând până când neliniştea din el răsuna ca un ecou prevestitor de-ntunecime… Inmărmurit, cu faţa palidă, cu privirea fixa, se opri în loc … recunoştea fiecare detaliu, retrăia fiecare emoţie, simţea din nou fiecare atingere a cuvintelor… acel loc, acele amintiri, acele momente, acel timp…
- “De când te-am întâlnit, am ştiut întotdeauna că locul meu e lânga tine. Fiecare bătaie a inimii tale mă face să trăiesc deplin. Trăiesc farmecul unei iubiri pure. Spune-mi…, peste vreme, îti va fi teamă de cuvintele mele?”
Zâmbea fericită şi soarele de toamna îi lumina chipul angelic … Ea, atât de frumoasă, atât de senină, mă-ntreba pe mine, unui biet muritor de-mi va fi teamă de iubirea ei peste timpuri… O, cât de mult o iubeam, cât de mult îmi lipsea în fiecare clipă în care tăcea! Să-mi spună ceva, să-mi spună orice doar să o simt aproape... Să-mi fie teama? O singură teamă îmi bântuia sufletul prea fericit ca să simtă durere… nu de iubirea ei peste timpuri mă temeam, nu de răspunsuri, nu de cuvinte, … ci de tăcerea ei …
Adunâdu-şi puterile, îşi ridică privirea şi porni spre mai departe. Avea un scop, trăia pentru o clipă la care visa de mult timp… întâlnirea lor, aşa cum odinioară trăia bucuria întâlnirii cu stelele nopţii în tăcerea unei tainice seri fericite împreuna cu ea!
Natura fremăta neînvinsă, vântul împraştia frunzele îmbătrânite peste trupul cald al pământului, soarele pătrundea în fiecare picătură de viaţă, în fiecare strop de apă, în fiecare fir de iarbă, în fiecare gând târziu… Apropiindu-se tot mai mult de momentul revederii, simţea cum suflarea i se accelerează, simţea cum ochii i se tulbură, cum buzele, care odată rosteau bucuria, se încleştează, simţea cum trupul lui atârnă tot mai greu, ca o imensă povară. Ce va simţi oare în momentul revederii, ce va simţi oare el, călătorul târziu… La orizont, zări minunea, zări frumuseţea, zări eternitatea, zări locul de adăpost al obostitelor stoluri de păsări - gândurile lui… Un cald sentiment de apropiere, o dulce ameţeală generatoare de viaţă nouă îi cutremura pieptul. Începu să alerge uşor ca un fulg îndrăzneţ, cutreiera valea plângerii de-acum o clipă, cu o nouă putere, cu un nou imbold. Alerga transformat din călătorul târziu în călătorul veşnic tânăr, şi stropi de necuprinsă fericire îi curgeau prin vene. Inima îi bătea cu putere, picioarele odată obosite şi înfrânte alergau precum cele ale cerbului însetat către oaza de apă. Oh, cât de mult îşi imaginase acest nou început şi cât de departe fusese în mintea lui de anticiparea acestei noi realităţi a trăirii. Credea că revederea îl va trimite dincolo de “azi”, îl va trimite dincolo de prezent, dincolo de a fi, … într-un viitor inert. Inima îi bătea atât de tare în poarta pieptului, cerşind puterea de-a ieşi afară… Lacrimi de fericire îi brăzdau chipul îmbătrânit de aşteptare; plângea ca un copil, plângea de dorul ce-i mistuise-atâta timp întreaga fiinţă… Copacul înalt, cu fruntea aproape de infinit, îşi clătina coroana încă verde în adierea suflului de viaţă izvorât din pieptul celui de-acum veşnic tânăr. La poalele falnicului copac, ea … minunea… aceeaşi minune, neschimbată, veşnic fragedă, cuminte şi plină de culoare… ea, floarea plantată cu atâta gingăşie de mâinile pe care el le iubea atât de mult. Oare floarea trăia prin copac sau copacul trăia prin floare de erau amândoi atât de frumoşi? Îngenunche în faţa minunii dăinuitoare prin timp; închise ochii şi simţi parfumul ei, acel parfum de tinereţe, de iubire, acel parfum, legătură peste timp cu insăşi viaţa. Şi cât de sublimă era întâlnirea şi cât de dorita era… şi câte lacrimi neşterse, câte cuvinte tăcute şi câtă poveste … Îşi amintea acum acea zi, “dimineaţa” zilei de azi… postludiul zilei de mâine. Cum ar putea uita acea atingere de mână, acel zbor tineresc, acea plutire vaporoasă, acel zâmbet cald, acea minune trăiă, simţită, visată, când ea îi cuprinse amândoi obrajii cu palmele-i mici, catifelate.
-“Astăzi, vreau să plantăm o floare… undeva, într-o vale, lânga un copac, scut pentru mica floricică, simbol al tinereţii. O floare care să ne-aminteasca mereu de noi şi de iubirea ce ne-a dat viaţă… ce spui, tu, copacul meu iubit … floarea iubirii mele îţi e îndeajuns?”
Acolo, lângă floarea plantată din legământul dragostei, înţelegea mai bine ca niciodata cât de mult adevăr şi câtă realitate cuprindeau cuvintele ei .“… floarea iubirii mele îţi e îndeajuns?”… întrebarea aceasta îi răsuna în minte mai viu decât orice altceva… şi cât de mult se mângâia acum la gândul că floarea iubirii ei era din nou sub privirile lui, aproape de inima lui, chiar în pieptul lui.
El era copacul, ea era floarea… el copacul puternic, ea floarea fragilă,… el trăind ca pământean, ea murind ca înger … el iubind amintirea, ea trăind nemurirea …
Se întinse pe pământul cald, cu ochii cufundaţi în albastrul infinit. Un singur gând şi o singură imagine mai avea în minte … cât de mult iubise floarea cerul şi cât de mult iubise cerul floarea. El, undeva între pământ şi cer… iubea floarea mai mult decât viaţa, iubea viaţa mai mult decât o iubise floarea… Şi-n liniştea aceea deplină, în mirosul de proaspătă toamnă, şopti cuvintele pe care ea, odată, i le lăsă tezaur:
“PENTRU CĂ ŞTIU CĂ EŞTI, SUNT…!” "
Sunete şi nuanţe se contopeau în plămădirea minunatului peisaj de toamnă timpurie. Îmbrăţisa cu mintea fiecare frunză, fiecare floare, fiecare adiere de vânt, săruta fiecare privire şi fiecare gest timid învăluit în nefiinţă. Bătrâneţea îi părea acum doar o prelungirea a clipei de-atunci, de ieri, acel ieri redevenit “azi”, redevenit “acum” … inspira adânc aerul cald al după amiezei în pieptu-i plin de amintiri. Simţea că pluteşte şi acea caldă desprindere de pământ îi părea tot mai mult o apropiere de sfera celestă. Visa că nu mai atinge pământul, visa că zborul lui e prea înalt ca să-l poata opri vreun gând profan, şi totuşi, în acest tablou feeric realiza imperativul de-a mai rămâne pământean pentru o clipă. Broda gând lângă gând până când neliniştea din el răsuna ca un ecou prevestitor de-ntunecime… Inmărmurit, cu faţa palidă, cu privirea fixa, se opri în loc … recunoştea fiecare detaliu, retrăia fiecare emoţie, simţea din nou fiecare atingere a cuvintelor… acel loc, acele amintiri, acele momente, acel timp…
- “De când te-am întâlnit, am ştiut întotdeauna că locul meu e lânga tine. Fiecare bătaie a inimii tale mă face să trăiesc deplin. Trăiesc farmecul unei iubiri pure. Spune-mi…, peste vreme, îti va fi teamă de cuvintele mele?”
Zâmbea fericită şi soarele de toamna îi lumina chipul angelic … Ea, atât de frumoasă, atât de senină, mă-ntreba pe mine, unui biet muritor de-mi va fi teamă de iubirea ei peste timpuri… O, cât de mult o iubeam, cât de mult îmi lipsea în fiecare clipă în care tăcea! Să-mi spună ceva, să-mi spună orice doar să o simt aproape... Să-mi fie teama? O singură teamă îmi bântuia sufletul prea fericit ca să simtă durere… nu de iubirea ei peste timpuri mă temeam, nu de răspunsuri, nu de cuvinte, … ci de tăcerea ei …
Adunâdu-şi puterile, îşi ridică privirea şi porni spre mai departe. Avea un scop, trăia pentru o clipă la care visa de mult timp… întâlnirea lor, aşa cum odinioară trăia bucuria întâlnirii cu stelele nopţii în tăcerea unei tainice seri fericite împreuna cu ea!
Natura fremăta neînvinsă, vântul împraştia frunzele îmbătrânite peste trupul cald al pământului, soarele pătrundea în fiecare picătură de viaţă, în fiecare strop de apă, în fiecare fir de iarbă, în fiecare gând târziu… Apropiindu-se tot mai mult de momentul revederii, simţea cum suflarea i se accelerează, simţea cum ochii i se tulbură, cum buzele, care odată rosteau bucuria, se încleştează, simţea cum trupul lui atârnă tot mai greu, ca o imensă povară. Ce va simţi oare în momentul revederii, ce va simţi oare el, călătorul târziu… La orizont, zări minunea, zări frumuseţea, zări eternitatea, zări locul de adăpost al obostitelor stoluri de păsări - gândurile lui… Un cald sentiment de apropiere, o dulce ameţeală generatoare de viaţă nouă îi cutremura pieptul. Începu să alerge uşor ca un fulg îndrăzneţ, cutreiera valea plângerii de-acum o clipă, cu o nouă putere, cu un nou imbold. Alerga transformat din călătorul târziu în călătorul veşnic tânăr, şi stropi de necuprinsă fericire îi curgeau prin vene. Inima îi bătea cu putere, picioarele odată obosite şi înfrânte alergau precum cele ale cerbului însetat către oaza de apă. Oh, cât de mult îşi imaginase acest nou început şi cât de departe fusese în mintea lui de anticiparea acestei noi realităţi a trăirii. Credea că revederea îl va trimite dincolo de “azi”, îl va trimite dincolo de prezent, dincolo de a fi, … într-un viitor inert. Inima îi bătea atât de tare în poarta pieptului, cerşind puterea de-a ieşi afară… Lacrimi de fericire îi brăzdau chipul îmbătrânit de aşteptare; plângea ca un copil, plângea de dorul ce-i mistuise-atâta timp întreaga fiinţă… Copacul înalt, cu fruntea aproape de infinit, îşi clătina coroana încă verde în adierea suflului de viaţă izvorât din pieptul celui de-acum veşnic tânăr. La poalele falnicului copac, ea … minunea… aceeaşi minune, neschimbată, veşnic fragedă, cuminte şi plină de culoare… ea, floarea plantată cu atâta gingăşie de mâinile pe care el le iubea atât de mult. Oare floarea trăia prin copac sau copacul trăia prin floare de erau amândoi atât de frumoşi? Îngenunche în faţa minunii dăinuitoare prin timp; închise ochii şi simţi parfumul ei, acel parfum de tinereţe, de iubire, acel parfum, legătură peste timp cu insăşi viaţa. Şi cât de sublimă era întâlnirea şi cât de dorita era… şi câte lacrimi neşterse, câte cuvinte tăcute şi câtă poveste … Îşi amintea acum acea zi, “dimineaţa” zilei de azi… postludiul zilei de mâine. Cum ar putea uita acea atingere de mână, acel zbor tineresc, acea plutire vaporoasă, acel zâmbet cald, acea minune trăiă, simţită, visată, când ea îi cuprinse amândoi obrajii cu palmele-i mici, catifelate.
-“Astăzi, vreau să plantăm o floare… undeva, într-o vale, lânga un copac, scut pentru mica floricică, simbol al tinereţii. O floare care să ne-aminteasca mereu de noi şi de iubirea ce ne-a dat viaţă… ce spui, tu, copacul meu iubit … floarea iubirii mele îţi e îndeajuns?”
Acolo, lângă floarea plantată din legământul dragostei, înţelegea mai bine ca niciodata cât de mult adevăr şi câtă realitate cuprindeau cuvintele ei .“… floarea iubirii mele îţi e îndeajuns?”… întrebarea aceasta îi răsuna în minte mai viu decât orice altceva… şi cât de mult se mângâia acum la gândul că floarea iubirii ei era din nou sub privirile lui, aproape de inima lui, chiar în pieptul lui.
El era copacul, ea era floarea… el copacul puternic, ea floarea fragilă,… el trăind ca pământean, ea murind ca înger … el iubind amintirea, ea trăind nemurirea …
Se întinse pe pământul cald, cu ochii cufundaţi în albastrul infinit. Un singur gând şi o singură imagine mai avea în minte … cât de mult iubise floarea cerul şi cât de mult iubise cerul floarea. El, undeva între pământ şi cer… iubea floarea mai mult decât viaţa, iubea viaţa mai mult decât o iubise floarea… Şi-n liniştea aceea deplină, în mirosul de proaspătă toamnă, şopti cuvintele pe care ea, odată, i le lăsă tezaur:
“PENTRU CĂ ŞTIU CĂ EŞTI, SUNT…!” "
Autor: Adelina C.
Daruieste si primeste!
dar nu spun daca eu voi avea de dat ...
si de voi da...
In minte multe lucruri izbucnesc
Nu stiu ce vreau, si ce doresc...
De daruiesc, sau de primesc..
si nu stiu daca-mi folosesc...
Iubirea ne invata sa daruim tot ce avem
Din inima, suflet, gandiri si patimi
Bucurii, zambete, suparari, lacrimi...
Dar ce este aceasta iubire?
Care ne inalta pana la cer
Asa de usor ne doboara?
Si apoi ne ridica iara...!!
Vreau sa-mi dai...
Mereu astept cu nerabdare...
Sa-mi dai ce vreau...
Ce altul n-are...
Dar tu ai si vreau sa-mi dai!
Din zambetul si-a ta mangaiere
Astept manifest de iubire...
Si stiu ca poti si ai
De aceea, vreau sa-mi dai!
Din acele cuvinte frumoase
Ce mi le rostesti
As vrea sa-mi daruiesti
Stiu ca ai si vreau sa-mi dai!
Din a ta privire maiastra
Ce sta sa bata la fereastra
Ochisorii sa-ti cuprind...
Acel zambet nemurind...
Stiind ca ai...
totusi...
vreau sa-mi dai!!!!!!!!
Pt. sufletelul meu...
Sa-mi dai ce vreau...
Ce altul n-are...
Dar tu ai si vreau sa-mi dai!
Din zambetul si-a ta mangaiere
Astept manifest de iubire...
Si stiu ca poti si ai
De aceea, vreau sa-mi dai!
Din acele cuvinte frumoase
Ce mi le rostesti
As vrea sa-mi daruiesti
Stiu ca ai si vreau sa-mi dai!
Din a ta privire maiastra
Ce sta sa bata la fereastra
Ochisorii sa-ti cuprind...
Acel zambet nemurind...
Stiind ca ai...
totusi...
vreau sa-mi dai!!!!!!!!
Pt. sufletelul meu...
miercuri, 6 octombrie 2010
Greg Pattillo - Piano/Flute/Beatbox
Tocmai ce ascultam o melodie superba....un baiat canta odata si la pian (orga), flaut si acea chestie, numita "beatbox", care mie imi place...nu stiu cum se numesc la noi, in Romania, oricum, niste sunete profesionale..:))
deci....link-ul e asta!
Frig...
Deci am tras azi un frig de........brrr.......sigur vine iarna!!!
Nu stiu...fratilor, faceti ceva...astia in scolile lor cand au de gand sa dea drumul la caldura...cand o sa racim cu totii?..ei ..atunci nu se mai duce nimeni la scoala si nici nu se mai face consumatie de curent electric...:)
Si da...am inghetat astazi la cursuri..bine ca nu am avut cu profi care sa ne predea pe rupte...si am mai bagat mainile in buzunar..:))...acum fac si eu haz de necaz...:))
va doresc o seara minunata!!!
duminică, 3 octombrie 2010
Wowowow!!!!!!!
Uitati-va va rog!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SUPER!!!!!!!!!!!!!!!!! MAI ALES PT. AMATORI DE PIAN!! AICI!!!!!!!!!!!
Tristete...
De ce avem fata trista
mai mult timp decat vesela?
De ce suntem posomorati
mai mult timp decat zambitori?
De ce tristetea ne acopera fata
si nu ne mai lasa sa zambim?
Azi, mai mult ca niciodata
realizeaza daca nu ai nimic
cu nimeni...
Beneficiile zambetelor, rasului, optimismului
le vei culege atunci cand
nici nu te astepti...
Asadar, fi vesel!!!
mai mult timp decat vesela?
De ce suntem posomorati
mai mult timp decat zambitori?
De ce tristetea ne acopera fata
si nu ne mai lasa sa zambim?
Azi, mai mult ca niciodata
realizeaza daca nu ai nimic
cu nimeni...
Beneficiile zambetelor, rasului, optimismului
le vei culege atunci cand
nici nu te astepti...
Asadar, fi vesel!!!
Relatii interzise??????!!?????
"Cum as putea sa fac un rău atat de mare si sa păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? (Geneza 39.9 u.p.)
Ai o prietenă? Ai un prieten?
Dacă da, cum aţi decis sa se desfăşoare timpul de prietenie pana în ziua căsătoriei?
Pentru ca la căsătorie se încheie un angajament înaintea lui Dumnezeu în care cei doi vor fi una, pana atunci ea nu este a ta si nici el nu este al tău!
După căsătorie. doar ea este a ta si doar el este al tău!
Orice lucru sau orice alta relaţie apărută în afara acestor nume este "păcat împotriva lui Dumnezeu."
De ce crezi ca a scris Dumnezeu în Decalog porunca a şaptea????
Căsătoria nu are loc între doua "jumătăţi", ci între doua persoane întregi!
Pregateste-te sa fii un dar complet pentru partenerul tau!!!!!!!!
George Şchiopu
Ai o prietenă? Ai un prieten?
Dacă da, cum aţi decis sa se desfăşoare timpul de prietenie pana în ziua căsătoriei?
Pentru ca la căsătorie se încheie un angajament înaintea lui Dumnezeu în care cei doi vor fi una, pana atunci ea nu este a ta si nici el nu este al tău!
După căsătorie. doar ea este a ta si doar el este al tău!
Orice lucru sau orice alta relaţie apărută în afara acestor nume este "păcat împotriva lui Dumnezeu."
De ce crezi ca a scris Dumnezeu în Decalog porunca a şaptea????
Căsătoria nu are loc între doua "jumătăţi", ci între doua persoane întregi!
Pregateste-te sa fii un dar complet pentru partenerul tau!!!!!!!!
George Şchiopu
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
LinkWithin
